duminică, 11 iulie 2010
Antonescu: Un motiv de suspendare este dacă Băsescu refuză premierul majorităţii
Nu este prima dată când preşedintele PNL a clarificat condiţiile de demarare a procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu. Pe 6 iunie, înainte de votarea în Parlament a moţiunii de cenzură iniţiată de PSD+PC şi susţinută şi de PNL, Crin Antonescu a explicat că, dacă moţiunea de cenzură ar trece şi s-ar forma o nouă majoritate care propune un premier, iar Traian Băsescu ar refuza să-l desemneze, aşa cum a făcut la sfârşitul anului trecut, atunci liberalii ar iniţia procedurile de suspendare.
"Dacă am avea o majoritate cu care să construim un Guvern şi un program de guvernare pe baza soluţiilor pe care noi le susţinem, i-am cere preşedintelui, cum am făcut-o şi toamna trecută, să desemneze un premier al acestei majorităţi. Dacă nu ar face-o şi ar face ca toamna trecută, ca împotriva unei majorităţi parlamentare să-şi impună voinţa, da, am iniţia procedurile de suspendare", a spus Antonescu, întrebat fiind care ar fi condiţiile specifice pentru ca liberalii să demareze procedurile de suspendare.
Preşedintele PNL a explicat şi motivele constituţionale ale unei posibile suspendări. "Dacă Traian Băsescu s-ar comporta într-un mod în care să încalce Constituţia, să nu respecte un principiu esenţial consfinţit în această Constituţie, şi anume că Guvernul României este învestit de Parlament, guvernează ţara în baza unui program de guvernare aprobat de Parlament şi este responsabil în faţa Parlamentului, dacă aceste principii fundamentale ar fi încălcate de preşedinte şi ar obstrucţiona guvernarea ţării, da (PNL ar demara procedurile de suspendare - n.r.)", a spus Antonescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu