No, asta da concediu cu aventuri

Sorella. Vine din Jermanica să asiste la mormântarea nunta mea. Doi prunci în dotare, başca soţ neamţ arian pur. Tu, sorella, vii? Ca e gata socoteala, m-o cerut de nevast! Bă, fratello! Vin, plm.

Şi pe drum către aeroportul din Dortmund sau Dusseldorf, ca tot timpul le încurc, li se strică pedala la acceleraţie: maşina mergea cu maxim 60 la oră, şi toată trepida. Abia ajunge familia nemţească la aeroport la timp.

Şi sorella s-o gândit că mi-ar prinde foarte bine să-mi aducă nişte oale, să aibă muierea gropărească ce sparge de capurile mele când vin noaptea atât parfumat, cât şi abţiguit; aşa că la aeroport, pentru bagajul extra, wizzairii au uşurat-o de vreo 300 oiro. Care sunt bani buni, cam oriunde te-ai afla pe Terra. Corect?

Continuăăăm.

Ajung oamenii în Cluj, eu le încredinţez, cu inima strânsă, furia vişinie – să se care de la aeroport la Sibiu, la părinţii gropăreşti. Neamţul meu e un finuţ, care a condus multe maşini la viaţa lui; dar când am încercat să îi explic că la Dacie trebe să îi dai un pumn în freză ca să meargă faza scurtă, o râs: eu ştie tot, dracă cumnatul meu, eu condus Dacie când tu fluierat la gajici din triciclet! Binieeee… zice Groparu.

Peste o oră, mă sună sorella din Aiud: bă! unde-i talonul de la Dacie? La mine, zic; am uitat să vi-l dau! Fain, zice sor-mea. Că amu lom amendă că meream cu farurile stinse, că nu ştiam că în România aşa se circulă; şi pe lângă asta nu avem nici actele maşinii!

După un sejur la Sibiu, porneşte familia mare către Cluj; şi se rătăcesc urât de tot, în urbe. Şi venind ei încoace, într-un final, reuşesc să ajungă să ne întâlnim, după mai multe înjurături adresate în trafic unor şoferi de altă etnie decât cea germană. Şi trimiţându-i eu pe ei să se cazeze, le pică toba la maşină! De data asta la Opelul Corsa al Gropăroilor, care sunt ei părinţii gropăreşti. Că o trebuit cumnatul să lege toba cu cureaua lui de la pantalonii de la costum, şi toată nunta mea şi-o tras budigăii să nu-i pice, deci canci dansuri şi iolariohoho.

Şi la nuntă cumnatul şi-a pătat costumul cu ceară de la lumânări; şi când au plecat de la nuntă, în plină noapte, iar s-au rătăcit, şi a durat o oră jumate să găsească cazarea, deşi se afla la 4 minute 20 secunde distanţă. Că nu s-o îndurat să mă sune pe mine de pe roaming.

Na!

Internetul: între reciprocitate şi solidaritate

S-a vorbit mult în ultiuma vreme despre reciprocitate…

friends

Reciprocitatea există şi ar trebui să existe, iar uneori e de-a dreptul surpinzătoare. Acum câteva săptămâni, după ce alergasem după mijlocul de transport în comun, am primit un bilet de tramvai de la o persoană care tocmai cobora, împreună cu mesajul: uite, s-ar putea să fie control. Dacă nu m-aş fi ţinut de bară în momentul ăla aş fi căzut pe spate. M-a minunat gestul. Era absolut gratuit. Două zile mai târziu făceam acelaşi lucru. Sentimentul a fost grozav.

Revenim. Reciprocitatea are cîteva limite bine definite, şi sunt impuse de capacitatea unei persoane a interacţiona. IRL cunoşti în jur de 250 de persoane şi interacţionezi cu 150, din care cu poate 30 frecvent, 4-5 din aceşti fiindu-ţi prieteni. Numărul maxim de persoane cu care poţi menţine relaţii sociale este de aproximativ 150, asta conform legii lui Dunbar.

În online potenţialul de cunoscuţi este nelimitat (bine, are o limită, dar e mare – 3 miliarde), dar capacitatea ta de a interacţiona nu creşte cu mult, deşi putem presupune că interacţionezi mult mai superficial decât în viaţa reală. Bine, poţi face schimb de Gift-uri sau cadouri (aniversare) pe Facebook cu câteva sute de oameni, dar să interacţionezi constant cu sute de oameni este greu, dacă nu imposibil.

Ce mai înseamnă ospitalitatea în ziua de azi?

Bucuroşi de oaspeţi? Bucuroşi, bucuroşi!

Vin Serbările Timişoreana în weekend şi în Timişoara e rost de bere şi mici. Bere şi mici pentru cei care … respectă tradiţia.

Plecând de la ideea că ospitalitatea nu se învaţă, ci se transmite mai departe din generaţie in generaţie (mamă, cât de mişto sună fraza), Timişoreana continuă tradiţia (hehe) şi vine cu o idee uber-mişto: un concurs mic despre ospitalitate (cu premii în bere şi mici).

Ospitalitatea ca principiu, ospitalitatea ca valoare socială modernă, ospitalitatea ca tradiţie.
Aici concursul

Cei mai inspiraţi oameni (de preferat din Timişoara) care scriu despre ospitalitate sunt primiţi în cel mai ospitalier mod de Timişoreana: cu mici şi bere. Pa-Bam!

Câte 3 beri şi 6 mici pentru (fiecare dintre) cei 5 caştigători. 5 că e număr mişto şi-mi place mie. Căştigătorii sunt aleşi de mine plus un meşteşugar de-al lor.

Musai peste 18 ani toţi. Parolă de acces: O bere cu tradiţie se bea cumpătat (adică nu foarte-foarte).

Termen limită vineri pe la prânz. Trackbackuri si/sau comentarii la postul asta ca sa putem urmări… tradiţia :)
UPDATE: câştigătorii

aici

Deci alte detalii despre Serbările Timişoreana aici.