luni, 14 februarie 2011

Isărescu, Tănăsescu sau Călin Georgescu, nume vehiculate pentru funcţia de premier. Unii lideri PDL contestă ideea

Potrivit unor surse democrat-liberale, cei care contestă ideea unui premier independent invocă eventuala lipsă a susţinerii parlamentare în acest caz.
Preşedintele Traian Băsescu i-a propus lui Mugur Isărescu funcţia de premier, dar a amintit şi numele reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, potrivit "Gândul".
Un alt nume invocat este cel al lui Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă.La ora transmiterii ştirii, la Vila Lac au loc discuţii între preşedintele Traian Băsescu şi lideri ai PDL de la nivel local şi central, fiind vehiculate mai multe nume de posibili premieri independenţi, printre care Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu şi Călin Georgescu.Lideri ai PDL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că începând de duminică au avut loc mai multe întâlniri între şeful statului şi reprezentanţi ai formaţiunii şi că din discuţiile cu Traian Băsescu ar rezulta că "se caută un premier independent în locul lui Emil Boc". Surse din PDL au precizat, pentru MEDIAFAX, că au avut loc mai multe runde de întâlniri între Traian Băsescu şi unii lideri ai organizaţiilor locale, la care s-ar fi discutat strategia pentru alegerile din partid.Potrivit surselor citate, Băsescu a avut, duminică, o primă întâlnire cu lideri ai PDL la Vila Lac 1, unde ar fi discutat pe această temă. Discuţiile au continuat luni după-amiază, iar în cursul serii ar putea avea loc o nouă întâlnire. Sursele menţionate au arătat că participanţii au primit interdicţie de a dezvălui subiectele discutate. "Se caută un premier. Independent", a spus un lider PDL.Preşedintele Traian Băsescu i-a propus lui Mugur Isărescu să preia şefia Guvernului, notează ziarul "Gândul", menţionând că şeful statului a venit cu soluţia premierului independent după ce a constatat, la discuţia cu liderii de organizaţii PDL, că Emil Boc nu mai are susţinerea necesară."Gândul" a mai relatat că Mihai Tănăsescu este noul nume pentru funcţia de premier apărut la discuţiile dintre Băsescu şi PDL. Contactat de "Gândul", Tănăsescu a declarat că nu i s-a propus funcţia

Un comentariu:

  1. Home
    PoliticBUCUREŞTI, (astăzi, 20:32)Isărescu, Tănăsescu sau Călin Georgescu, nume vehiculate pentru funcţia de premier. Unii lideri PDL contestă ideea
    Ştire
    Foto (1)
    Comentarii (3)
    COMENTARII
    comenteazǎ şi tu
    sau
    vezi ştirile zilei Heart-broken
    astăzi, 21:55

    Deci, cu alte cuvinte se cauta un nou sugator de cap balos marinaresc!
    cip
    astăzi, 21:51

    romania trebuie sa iasa in strada sa alunge dictatoru de basescu, altfel suntem pierduti.
    numaieu
    astăzi, 21:41

    Isarescu,Tanasescu si Georgescu..toti masoni de rang inalt, cu functii executive in gruparile oculte care vor instaura in Romania New World Order...Doamne apara-i pe romani.Daca ajunge vreunul din ei prim ministru,tara va fi aservita definitiv ocultei mondiale.Am fost vinduti,iar falimentul e aproape...Anul…

    RăspundețiȘtergere