marți, 27 iulie 2010

Tara arde si traian Chefuieste

Loc: Tusnad, Romania                                    Sursa: Mediafax Foto
                          Fotograf: Haaz Sandor
                             Data: 24 Iulie 2010








Primarul orasului Baile Tusnad, Albert Tibor (S), il intampina pe presedintele Romaniei,Traian Basescu (C), in timpul vizitei sale la Baile Tusnad, sambata, 24 iulie 2010. La Baile Tusnad se desfasoara Universitatea de Vara si Tabara Studenteasca "Tusvanyos".

Panică pe litoral! Mai mulţi turişti au fost înţepaţi de un peşte veninos

Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Liliana Tuţă, la unitatea medicală au ajuns în ultimele zile şapte pacienţi, toţi bărbaţi, majoritatea acestora fiind pescari amatori, care au fost înţepaţi când încercau să prindă peştele.

"Ei au ajuns la spital fără leziuni importante, cu umflături minore la mâini, dar cu dureri destul de mari, după ce le-a trecut probabil prin cap să prindă peştele cu mâna", a afirmat dr. Liliana Tuţă.
Bărbaţii au primit tratament de specialitate, cu soluţie perfuzabilă şi hidrocortizon, fără să fie necesară internarea lor.
"Ultimii doi pacienţi au ajuns la spital astăzi dimineaţă, mai mult speriaţi decât răniţi, şi, după aplicarea tratamentului, au putut pleca", a afirmat directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.Medicii constănţeni s-au confruntat şi în anii trecuţi cu astfel de cazuri. Dr. Liliana Tuţă a precizat că, în cazul în care nu se iau măsurile necesare, pacientul înţepat de această specie de peşte poate face şoc anafilactic şi, în unele cazuri mai grave, asociat cu alte boli, acesta poate chiar deceda.Dragonul de mare (trachinus draco) trăieşte pe fundul nisipos al mării, în apropierea ţărmului şi, de multe ori, pescarii îl prind accidental cu momelile folosite la guvide. Este un peşte foarte periculos şi necesită o atenţie deosebită la eliberarea din cârlig deoarece la înotătoarea dorsală are ţepi veninoşi, a căror înţepătură este extrem de periculoasă.

luni, 26 iulie 2010

Franks: Sistarea negocierilor cu FMI, precum în Ungaria, nu reprezintă un pericol în cazul României

"Nu, nu văd un pericol în asta", a răspuns Franks, întrebat dacă România este în pericol să întrerupă acordul cu FMI, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria.

Reprezentanţii FMI şi UE au renunţat în urmă cu două săptămâni la discuţiile cu guvernul ungar pentru evaluarea acordului de ajutor extern, după ce autorităţile maghiare au respins ideea adoptării a noi măsuri de austeritate, optând în schimb pentru taxarea suplimentară a băncilor şi plafonarea salariilor din sectorul public, inclusiv pe cele ale oficialilor băncii centrale.
România a încheiat în primăvara anului trecut un acord de finanţare externă cu UE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale, pe o perioadă de doi ani, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.
O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru cea de-a cincea revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie. În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării în luna septembrie eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro (769 milioane DST).

Si noi le punem imnul lor luat de pe Yu tube


sâmbătă, 24 iulie 2010

Voiculescu vrea discuţie în BP la Senat pe oportunitatea unei proceduri de suspendare a lui Băsescu


Potrivit Inpolitics, cererea lui Voiculescu a fost depusă la 1 iulie, argumentul liderului conservator fiind acela că Traian Băsescu "şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive şi a iniţiat şi a promovat măsuri anti-sociale şi ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României în şedinţa din data de 24 iunie 2010".

Voiculescu remarcă faptul că "România traversează o perioadă politică, economică şi socială extrem de dificilă", invocând creşterea taxelor într-o perioada de gravă recesiune economică.

"Din păcate, abdicând de la prevederile art.80 din Constituţie, care îi conferă rolul de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive şi a iniţiat şi a promovat măsuri anti-sociale şi ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României în şedinţa din data de 24 iunie 2010. Prin acel demers, Preşedintele României s-a plasat premeditat în conflict cu societatea românească, a transformat Preşedinţia într-un supra-guvern şi i-a privat pe cetăţenii români de o instituţie-mediator, capabilă să negocieze un acord între Guvern şi societate. Pe scurt, Preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia", scrie Voiculescu, potrivit sursei citate.

În opinia senatorului PC, articolul 61 din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării" îi obligă pe senatori şi deputaţi să analizeze "gravitatea faptelor" lui Traian Băsescu şi dacă se impune "declanşarea procedurilor parlamentare premergătoare aplicării art.95 din Constituţie, care reglementează suspendarea din funcţie a Preşedintelui României".

"Ţinând seama de implicaţiile unei astfel de acţiuni, este necesar ca, înainte de un eventual proces de strângere de semnături de la cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, să supunem dezbaterii Biroului Permanent al Senatului oportunitatea acestui demers", conchide Dan Voiculescu, acesta fiind şi vicepreşedinte al Senatului.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Dan Voiculescu nu a putut fi contactat.

Articolul 95 din Constituţie prevede că, "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută".

"Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui", mai stabileşte Legea fundamentală, menţionând că, "dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui".

În 14 iulie, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, îi transmitea preşedintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare deschisă, că refuzul de a dialoga cu societatea nu face decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea şefului statului reprezintă "singura soluţie pentru salvarea României".

Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară care a întocmit raportul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în anul 2007.

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie în 2007, însă decizia Parlamentului nu a fost confirmată de referendumul pentru demiterea preşedintelui.

Vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo a chemat, vineri, în cadrul unei dezbateri de la Universitatea de vară "Tusvanyos", comunităţile


Tokes Laszlo a declarat în deschiderea dezbaterii pe tema "Locul autonomiilor comunitare în sistemul colaborării naţionale" că este pentru prima oară după opt ani, când, alături de FIDESZ, maghiarii pot relua lupta pentru autonomie.El l-a citat pe "premierul naţiunii", Orban Viktor, care a chemat maghiarimea la unitate."Premierul naţiunii, Orban Viktor, a declarat că suntem împreună pentru că ne leagă autonomia, autodefinirea şi sângele naţiunii, iar eu sunt în deplin acord cu el", a spus Tokes.El a vorbit apoi despre formarea Consiliului Autonomiei din Bazinul Carpatic, cadru instituţionalizat pentru lupta în vederea obţinerii autonomiei.Tokes a amintit că după o lansare scurtă a acestui for au existat maghiari care au încercat "deja din sămânţă" să îl sufoce, iar activitatea lui a fost reluată în 2008.Tokes Laszlo a spus că în 2008, cu ocazia Summit-ului NATO de la Bucureşti, a trimis o scrisoare în numele acestui for conducătorului delegaţiei NATO, atenţionându-l că problema comunităţii maghiare poate reprezenta "un risc de securitate".
"În 2008, am lansat o scrisoare către NATO, cu acel obiectiv comun al maghiarilor, obţinerea autonomiei, şi am atras atenţia conducătorului NATO că problema comunităţii maghiare poate să fie un risc de securitate în zona Europei Centrale, indirect şi pentru NATO, şi am cerut sprijin pentru înfiinţarea autonomiilor maghiare în toate zonele", a spus Tokes.El a adăugat că din păcate în direcţia obţinerii autonomiei se avansează greu, într-un "mediu inamic în care este o tentaţie foarte mare ca nu cumva să facem un compromis care să ne ducă la oportunism".Tokes a spus că acum a venit momentul să se conteze şi pe ajutorul Budapestei şi a urat bun venit vicepremierului ungar Semjen Zsolt.În final, el a lansat o chemare către toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să continue lupta pentru obţinerea autonomiei."Lansez o chemare către comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să revitalizăm cooperarea organizaţiilor care ne reprezintă interesele şi să mergem mai departe cu lupta noastră pentru obţinerea autonomiei", a spus Tokes.Cea de-a XXI-a ediţie a Universităţii de Vară şi Tabără Studenţească "Tusványos" a fost deschisă miercuri, la eveniment participând câteva mii de tineri şi 500 de invitaţi din ţară şi din Ungaria, personalităţi ale vieţii politice şi economice.Universitatea de Vară "Tusvanyos" se va încheia duminică, fiind organizată de Fundaţia "Pro Minoritate" din Budapesta şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România.

vineri, 23 iulie 2010

Google


Sex and the City 2: Miley Cyrus

Andreea Bălan se ia prea în serios


Ori este prea naivă şi nu ştie cu ce se mănâncă showbizul (nu cred că e cazul!) ori are aere de divă!

Andreea Bălan a fost invitată la Happy Hour unde discuţia cu Cătălin Măruţa s-a aprins niţel, asta pentru că artista nu-şi mai doreşte să apară în presă decât cu articole care vorbesc despre muzica ei şi despre succesele ei.

Este sătulă de articolele care-i promovează chiloţii! Hah!!

Andreea se simte deranjată de faptul că numele ei apare alături de numele altor fătuci paraşutate pe prima pagină a ziarelor doar pentru că au sâni mai obraznici, cracii mai desfăcuţi şi iubiţi mai fotbalişti. Pe când ea este cântăreaţă cu vechime, care a dat mult muzicii româneşti, dar care, la rândul ei, face muzică după cum bate vântul!Mai mult, ea are pretenţia că atunci când este invitată la o emisiune, ea să dea tonul discuţiei şi nu moderatorul. Căci, vezi Doamne, dacă prima întrebare nu este despre cea mai nouă piesă, nu mai are farmec…Oricât de cuminţică ar fi Andreea, nu ştie să exploateze presa. Şi de aici tot acest zbucium al ei. Cine vrea să urmărească artişti care se plâng mereu?Râde şi tu surioaro de ce se scrie şi vei fi mult mai simpatică pentru publicul tău!Urmăriţi discuţia aprinsă de la Happy Hour după continuare.

Andreea Bălan a căzut în dizgraţia PRO TV-ului


Nu vă puneţi cu Mă(gă)ruţă!

Nu vă puneţi cu trustul PRO!

Conflictul dintre Andreea Bălan şi Cătălin Măruţa a explodat din nou. Motivul? Andreea s-a trezit cu uşa trântită în nas de producătorii emisiunii Dansez pentru tine. Iar motivul pare să fie scandalul cearta de la Happy Hour de acum două luni.

Ştim cu toţii ce reguli draconice le sunt impuse vedetelor promovate de trust… Iar Andreea era “protejata” lor. Numai că o ceartă cu un angajat de vază al trustului nu dă bine.

Aşa că i-au spus “Hai, pa!”

Vedeta urma să aibă o demonstraţie de samba alături de Petrişor Ruge în emisiunea de pe PRO TV, însă a fost refuzată în ultimul moment. Însă ultimul sezon de Dansez s-a încheiat de mult. Şi atunci de ce tocmai acum aceasta reinflamare a spiritelor?

O declaraţie a lui Măruţă ar fi umplut paharul Bălăniţei…

“Cine mă acuză că m-am schimbat nu-şi dă seama că, de fapt, numai vremurile se schimbă şi anumite personaje ies din garanţie. Şi apoi, tot aceste personaje tind către mania persecuţiei, au impresia că moderatorii sunt de vină pentru declinul lor muzical sau artistic. N-am avut niciodată tendinţa să renunţ la formatul şi stilul emisiunii, nu mă intimidează speculaţiile unora.”

Cântăreaţa dansatoarea s-a dezlănţuit zilele trecute pe Twitter, postând mai multe mesaje în care îl atacă pe Măruţă:

Andra îl ceartă pe Cătălin Măruţă…


…când se ia de artiştii invitaţi în emisiunea Happy Hour.Se pare că artista nu vede cu ochi buni micile certuri ale soţului său cu artiştii pe care-i invită în emisiune.În weekend se vor da premiile Confidenţial, iar Andra a fost invitată să cânte. În cadrul filmărilor pentru emisiune, cântăreaţa a fost întrebată dacă se ceartă cu bărba’-su când acesta se ia colegele ei de breaslă?

“Da. Mereu ii zic. Retineti insa ca el nu ma invata pe mine sa cant, asa cum nici eu nu-i spun lui cum sa faca televiziune.”

Cine-ar fi crezut că Andreea Bălan are o “aliată” chiar în casa Măruţă? :D

Angelina Jolie


tion.ro > Foto > chioran > 5.jpg

Cod galben de furtună în 20 de judeţeÎn intervalul 24 iulie ora 15.00 - 25 iulie, ora 10, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în jumătat


În intervalul 24 iulie ora 15.00 - 25 iulie, ora 10, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descarcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie si izolat căderi de grindină, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 l/mp. În cursul zilei de duminică, asemenea fenomene vor fi prezente şi în restul teritoriului.De asemenea, comparativ cu ziua de vineri, duminică temperaturile vor scădea cu până la 10 grade Celsius, ajungând la 24-25 de grade.

Sursa: Realitatea.net

Vlădescu: Nu luăm în considerare în acest moment modificarea sistemului de taxe şi impozite


"Nu luăm în considerare în acest moment modificarea sistemului de taxe şi impozite", a spus Vlădescu, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce priveşte noile previziuni privind datele macroeconomice, Vlădescu a menţionat că se va realiza o rectificare bugetară împreună cu oficialii instituţiilor financiare internaţionale şi că deficitul bugetar va fi la finele acestui an de 6,8% din PIB.
În perioada 26 iulie - 4 august reprezentanţi ai FMI şi ai Comisiei Europene se vor afla la Bucureşti pentru o nouă revizuire a programului multilateral de asistenţă financiară.
Ministrul Finanţelor a susţinut, într-un interviu acordat săptămâna trecută "Ziarului Financiar", că România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, concomitent cu scăderea TVA.
Ulterior, premierul Emil Boc a declarat că Vlădescu nu a avut mandat pentru a dezbate public tema cotei unice şi a impozitării progresive, care nu a fost analizată şi aprobată în Guvern, şi a interzis miniştrilor să mai introducă în discuţia publică subiecte care nu au avizul Executivului.
La sfârşitul săptămânii trecute, premierul a anunţat că impozitul minim va fi eliminat în această toamnă, iar cota unică de impozitare de 16% va fi menţinută, deoarece impozitarea progresivă nu poate aduce venituri suplimentare la buget faţă de nivelul actual.

joi, 22 iulie 2010

Noua grilă a Legii salarizării unitare va fi finalizată pe 12-13 august şi adoptată în septembrie


"Legea salarizării, cu noua grilă, va fi elaborată şi pusă în dezbatere în jurul datei de 12-13 august, iar la inceputul lunii septembrie va fi adoptată de Guvern şi trimisă la Parlament", a spus ministrul.

El a apreciat că prin noua lege vor fi eliminate şi discrepanţele de salarii între diferite ministere.

După o şedinţă de guvern organizată în luna iunie, surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că unii miniştri au reclamat în Guvern că funcţionari din subordine, ca şoferi, secretare şi alţi angajaţi, vor să plece la alte ministere unde au văzut că se câştigă mai bine, mai ales după prezentarea publică a veniturilor, şi au generat o discuţie în urma căreia s-a decis ca salariile acestora să fie uniformizate.

Miniştrii au reclamat faptul că mai mulţi funcţionari pe care îi au în subordine, precum şoferi, secretari, dar şi angajaţi încadraţi pe alte posturi, sunt tentaţi să plece spre alte ministere şi instituţii publice unde au observat că persoane încadrate pe un post echivalent sunt mai bine remunerate, nemulţumire amplificată după prezentarea publică a veniturilor din aceste instituţii.

Interdicţia lui Dan Diaconescu de a părăsi ţara, prelungită


Dan Diaconescu a fost convocat, joi după-amiază, de procurorii DNA la sediul Direcţiei, unde i s-a adus la cunoştinţă că interdicţia impusă lui, pe parcursul urmăririi penale, respectiv cea de a părăsi ţara, a fost prelungită.

Avocatul său, Ovidiu Buduşan, a spus că va contesta la instanţă măsura luată, joi, de procurorul Gheorghe Bocşan.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut Judecătoriei sectorului 1 a Capitalei să prelungească interdicţiile impuse de instanţă la eliberarea patronului OTV, însă avocaţii lui Dan Diaconescu au ridicat o excepţie, arătând că există chiar un recurs în interesul legii prin care se stabileşte că o astfel de interdicţie este prelungită de procuror.

Astfel, instanţa a respins, luni, cererea DNA ca inadmisibilă, în practica judiciară aceste prelungiri fiind dispuse direct de procuror.

Soluţia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

În 23 iunie, realizatorii OTV Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi pentru şantaj, însă în 25 iunie, Tribunalul Bucureşti, judecând contestaţia celor doi realizatori TV, a decis punerea în libertate a lui Dan Diaconescu, dar menţinerea în arest preventiv a lui Doru Pârv.

Lui Dan Diaconescu i s-au impus o serie de interdicţii, inclusiv de a vorbi pe postul de televiziune despre caz.

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, informează Preşedinţia,


"Tema de discuţie a vizat raportul adoptat de Comisia Europeană, în data de 20 iulie, privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, preşedintele a prezentat argumentele pentru care România nu poate accepta concluziile politice conţinute în raportul Comisiei Europene.

"În acelaşi timp, şeful statului a arătat că partea română îşi însuşeşte pe deplin evaluările tehnice şi recomandările din document. Preşedintele României a precizat că, în prezent, procesul de modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate nu este finalizat, fapt care nu justifică evaluarea conţinută de raport, conform căreia România nu şi-ar respecta angajamentele asumate la momentul aderării", se mai arată în document.

De asemenea, şeful statului a subliniat că partea română va continua să-şi îndeplinească condiţionalităţile prevăzute de Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi va pune în aplicare recomandările incluse în raport.

Preşedintele a declarat, marţi, că formularea din raportul CE că "România încalcă angajamentele asumate" este "inacceptabilă", iar partea română nu poate accepta o astfel de "exagerare" şi doreşte revenirea la o "abordare echilibrată".

Şeful statului a precizat, într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Cotroceni, că înţelege "insatisfacţia" Comisiei Europene în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu Legea ANI la Senat şi la Curtea Constituţională. El a adăugat că "insatisfacţia" sa este mai mare, dar că ceea ce s-a întâmplat cu Legea ANI reprezintă "un incident".

"De la acest incident - Legea ANI - să arunci o tentă profund negativă când au fost suficiente progrese - remarcate în raport - mi se pare o exagerare", a adăugat preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a susţinut că formularea din document este "nedreaptă" şi că, de aceea, consideră că trebuie să reacţioneze.

sâmbătă, 17 iulie 2010

PANTOFI CU TOC SI CIOCOLATA LE' TREBUIT LA SUCEVENI CA AVEAU DE TOATE


Soţia preşedintelui Băsescu a mers să facă acte de caritate, ieri, în localitatea suceveană Şerbăuţi. Prima-doamnă le-a dus amărâţilor şase TIR-uri cu materiale de construcţii, cărămidă şi BCA, care au fost descărcate în curţile celor care îşi refac locuinţele după inundaţii.
Maria Băsescu a precizat că, de fapt, fiica ei Ioana s-a ocupat de colectarea ajutoarelor, numai că e ocupată şi că nu poate ajunge la Şerbăuţi. Soţia preşedintelui a avut timp şi pentru a sta de vorbă cu câţiva copii, cărora le-a împărţit ciocolată.

Stolo, ce supervilă ţi-ai tras la Olimp!


Europarlamentarul PD-L Teodor Stoloja mai are putin şi işi termină de construit o supervilă chiar pe malul mării, la marginea staţiunii Olimp, judeţul Constanţa.



Superduplexul ridicat la 100 de metri de apa mării, pe o plajă aproape virgină aflată lângă staţiunea Olimp, va fi gata în câteva luni. Construcţia imobilului, care are în jur de 20 de camere, a început în urmă cu un an şi jumătate, iar lucrările au înaintat ceva mai lent, deoarece în timpul iernii au fost oprite. În urmă cu un an, soţia lui Stolojan, Elena, în grija căreia a rămas ridicarea vilei, a declarat că imobilul va deveni, pe timpul verii, cartierul general al celor două firme de turism, deţinute de familie.

Casa este locuită

Deşi încă se lucrează la ea, casa e deja locuită probabil de cei care au grijă să nu se fure din materialele de construcţie. “S-a avansat cu lucrările, dar acum s-a cam încetinit ritmul. Poate n-o mai avea bani nici domnu’ Stolojan pe criza asta. Oricum, pe el nu l-am mai văzut demult pe aici”, ne-a spus nea Nicu, unul dintre localnicii care vin la pescuit în zonă.

duminică, 11 iulie 2010

Pensionarii s-au bucurat prea devreme ca au scapat de taierea veniturilor, dupa decizia Curtii Constitutionale. Pare sa fie mesajul presedintelui Trai

Un camion cu militari s-a răsturnat în localitatea gălăţeană Şiviţa

Preda, despre o separatie intre functia de premier si cea de sef al PD-L


Europarlamentarul PD-L Cristian Preda a sustinut sambata seara, ca ideea separarii functiilor din partid de cele din executiv trebuie gandita cu atentie pentru a nu se crea o "ruptura radicala", adaugand ca o astfel de despartire de atributii ar fi "interesanta" la varful formatiunii.

Preda a vorbit despre discutia din PD-L despre eventuala separare intre functiile din partid si cele din guvern si a atras atentia asupra riscului de a se lua o decizie pripita, "sa nu mai fie nimeni din guvern in partid si sa se ajunga la o ruptura radicala".

"Sa fim foarte atenti. Poate e interesant sa avem o asemenea separatie la varf pentru ca sistemul cel care e premier trebuie sa fie si liderul partidului, acest sistem a fost introdus de Adrian Nastase, nu a functionat, Calin Popescu Tariceanu a confirmat-o, Emil Boc era deja liderul partidului cand a fost desemnat premier. Trebuie vazut, discutia nu a avut loc in interiorul PD-L, e absolut necesara aceasta discutie", a explicat el.

"Hai sa nu grabim, nu ne place de Videanu, jos cu Videanu, nu-i chiar asa. Trebuie sa masuram bine", a adaugat europarlamentarul.

Pe de alta parte, Cristian Preda l-a laudat pe Emil Boc sub aspectul "curajului" de a-si asuma responsabilitatile de premier, desi s-a aflat "sub tirul" atacurilor "din toate partile".

Europarlamentarul PD-L a criticat insa modul in care partidul intelege deschiderea catre oameni din societatea civila.

"E bine sa fie gasite mecanisme de socializare politica, de includere si de luare in considerare. Pentru ca daca iei pe cineva precum Monica Macovei si dup-aia spui 'sa nu ne dea lectii de morala Monica Macovei', iti tai craca de sub picioare.

Ai facut un lucru bun si te apreciaza cei care te o sustineau si o apreciau inainte sa intre in partid, daca-i dai o palma dup-aceea, nu vei mai fi deloc apreciat, dimpotriva gestul va fi vazut ca un gest mimat, care nu-i curat. Trebuie sa ne asumam ce inseamna aceasta deschidere", a comentat Preda, care a continuat nominalizandu-i pe cei pe care-i vizeaza cu afirmatiile sale: Gheorghe Flutur si Ioan Oltean.

Cristian Preda le-a mai cerut colegilor sai democrat-liberali sa nu uite totusi care este realitatea electorala.

"E adevarat ca PD-L a avut un comportament electoral bun in ultimul timp, uneori a fost depasit de PSD, sa nu ne furam caciula. Am fost umar la umar, nu discutam despre un PD-L care a fost in cer si un PSD care era sub sol si PNL la minus sase.

PSD si PD-L au fost cot la cot si PNL a facut un scor istoric. Daca ne gindim ca suntem pe Nehoiu si restul sunt la cota 1500 avem o problema de identificare", a punctat Preda.

Desfiintarea zonei euro, singura cale spre redresarea economica?



STEFANESTIARGES 10.500 MP TEREN ARABIL10 E/M NEG10 EUR
Destramarea zonei euro ar permite redresarea economica in toata Europa, potrivit economistului Christopher Smallwood, de la Capital Economics.

"Pentru sanatatea economica si succesul viitor al Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiintata", a declarat Smallwood, citat de AFP.

"In conditiile de actuale, cei mai slabi membri ai zonei euro, fie ca este vorba de Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia sau Spania, risca decenii intregi de depresiune economica si deflatie", a estimat economistul.

In acelasi timp, Germania, cea mai puternica tara din UE, va inregistra scaderi la exporturi, afectand si perspectivele economice ale partenerilor sai comerciali.

Potrivit spuselor economistului, faptul ca Germania refuza sa permita consumului intern sa se majoreze, forteaza tarile partenere sa ia masuri deflationiste care duc la majorarea deficitelor bugetare.

Prin urmare, cea mai buna solutie, in opinia lui Smallwood, ar fi revenirea la monedele nationale, in special in cazul Germaniei.

Să mai şi râdem




http://www.blogger.com/upload-image.do

Cătălin Botezatu este unul dintre afaceriştii care au refuzat să mărească preţurile, în pofida creşterii TVA cu cinci procente.

Cu toate acestea, criza financiară l-a afectat şi pe faimosul designer, căci mulţi dintre cei cu care a colaborat au dat faliment: „Câteva fabrici de unde eu cumpăram materie primă s-au închis. Acum, trebuie să caut alţi furnizori pentru materialele de chiloţei şi de haine", a declarat designerul, la filmările emisiunii „Conferinţa de presă" (Antena 2).
Ocupat până peste cap cu filmările pentru show-ul „Burlacul" (Antena 1), Bote a cam dat-o uitării pe Bianca. Totuşi, pare
dispus să-i acorde o nouă şansă: „Cine ştie ce mai face nebuna să mă cucerească! Mă împac cu ea doar dacă merge să facă şcoala de actorie în America, aşa cum am sfătuit-o", a mai spus Cătălin.

HOROSCOP 2010: Vezi aici ce spun astrele despre zodia ta!

Prima pagina » Societate
HOROSCOP 2010: Vezi aici ce spun astrele despre zodia ta!
Marti, 29 decembrie 2009 Sursa: Realitatea.net Autor: Realitatea.net



Astrologul Camelia Pătrăşcanu prezintă cititorilor REALITATEA.NET predicţiile pentru anul 2010 legate de dragoste, sănătate sau carieră. În plus, aceasta furnizează, prin HoroscopTv.ro, o emisiune săptămânală de prognoze astrologice "Astro-life" la 23 de televiziuni locale.

Berbec
Zgomotul tobelor, lumina artificiilor şi reflectoarelor, freamătul petrecerii, ropotul aplauzelor, toate vor fi stinse în acest cuminte an 2010. Este calmul dinaintea furtunii uraniene din 2011. În acest an sunteţi invitaţi la meditaţie, linişte, o decantare serioasă a evenimentelor din ultimii ani. 2010 vă oferă şansa de a vă reculege, de a vă încărca bateriile, dar şi de a elimina din traiul cotidian orice urmă de toxicitate sau de infidelitate faţă de sufletul vostru. Altfel spus, sunteţi chemaţi să eliminaţi orice vă abate de la scopurile sau calea voastră, tot ce vă îndepărtează de propria menire.

Şansele în carieră se manifestă într-un mod discret sau apar ca urmare a intervenţiei protectorilor voştri, uneori persoane necunoscute care vă favorizează într-un mod miraculos. Vi se recomandă mai puţină exuberanţă şi mai multă concentrare.

Tranzitul lui Jupiter în Peşti are menirea de a vă face mai atenţi cu sănătatea voastră. Astrul este binevoitor dacă vă arătaţi înţelepţi, fiind mesagerul divin al unor vindecări miraculoase. Dar dacă aţi ignorat până acum avertismentele, izolându-vă într-o semeaţă suficienţă sau insolenţă, atunci Jupiter poate indica suferinţe generate de excese alimentare sau comportamentale. Ficatul, sistemele circulator, locomotor şi glandular sunt vizate.

Taur
Anul 2010 pune în prim-plan relaţia cu societatea, relaţiile de colaborare profesională şi parteneriatele de tot felul. Nu este neapărat un an al relaţiilor capitale, ci al creării unor contexte sociale ce vă permit să vă analizaţi mai bine reacţiile şi nevoile de comunicare.

Saturn în zona muncii anunţă doi ani de corvoadă, de rutină profesională ce vă obligă la corectitudine şi abnegaţie, la respectarea ierarhiilor şi a sistemului în care lucraţi.

Din 2006 până în 2009 aţi beneficiat de aspecte astrale extrem de importante în zona iubirii. Toate acele experienţe trebuiau să vă maturizeze şi să vă facă să priviţi mai lucid relaţiile personale, atât din perspectiva nevoilor personale de iubire şi siguranţă afectivă, cât şi din perspectiva capacităţii voastre de a oferi celuilalt garanţia unui angajament sentimental pe termen lung. Relaţia cu partenerii Tauri se anunţă tensionantă, pasională dar şi periculoasă. La rândul lor, ei se pot simţi limitaţi, constrânşi sau plictisiţi de obligaţiile familiale şi conjugale.

2010 poate sensibiliza mijlocul, rinichii, vezica urinară, dantura, ochii. Acest an impune o viaţă echilibrată.

Gemeni
2010 este extrem de valoros pentru carieră, viaţa de familie şi dragoste. Jupiter veghează asupra carierei, oferindu-vă numeroase ocazii de afirmare, atenţie doar la consistenţa lor. Saturn încă mai oferă (din mai până în august) ocazia de a consolida patrimoniul şi relaţiile de familie.

Sunteţi pregătiţi pentru o relaţie serioasă, de lungă durată. Sau pentru aceia angajaţi deja într-o legătură stabilă, că vă asumaţi responsabilităţile ce decurg din relaţia afectivă, atât ca parteneri cât şi ca părinţi.

Cu excepţia verii, zona carierei este protejată în restul lunilor de expansivul Jupiter. Trebuie să discerneţi între şansele reale de avansare şi oportunităţile de moment, fragile sau iluzorii.

Anul 2010 vă defineşte direcţia de evoluţie în viaţă. Gemenii adolescenţi au ocazia să-şi identifice un talent nativ, ce poate deveni mai târziu marca lor, au posibilitatea să aleagă ce şi cine vor să fie ca adulţi.

Din fericire, anul 2010 nu vă expune atât de mult ca anii 2007, 2008 sau 2009. Dar o scurtă revenire a lui Saturn în Fecioară (aprilie-iulie), poate reactiva unele probleme incorect tratate sau deja cronicizate.

Rac
Pentru mulţi dintre voi, 2010 deschide frontierele, călătoriile în străinătate sunt mai numeroase şi mai fertile. Absolvirea studiilor sau înscrierea la o şcoală prestigioasă vă deschide noi oportunităţi pentru viitor.

2010 este rezervat din punct de vedere sentimental, pe meleagurile noastre cel puţin, pentru că voiajele în străinătate sunt mai fericite din acest punct de vedere.

În familie, Saturn testează durabilitatea şi profunzimea legăturilor conjugale şi a relaţiei părinţi-copil.
Anul 2010 este doar începutul unui pasaj ce va dura şapte ani, pasaj menit să schimbe radical profesia, statutul şi clasa socială, imaginea publică, rolul în societate.

Din 2010 până în 2014, Pluto face opoziţie semnului vostru zodiacal schimbându-vă comportamentul şi atitudinea faţă de viaţă şi apropiaţi. Aceste schimbări au două surse: relaţiile personale care vă remodelează filozofia de viaţă sau bolile
care dictează politica de viaţă şi relaţia cu mediul.

Pluto indică faptul că până în 2014 aveţi şansa să descoperiţi resurse incredibile de transformare, reconfigurare corporală, modelare a caracterului şi a personalităţii – practic puteţi lăsa în urmă vechea personalitate îmbrăcând o altă haină, una mai potrivită cu experienţa acumulată, cunoaşterea dobândită, cu înţelepciunea înmagazinată.

Leu
În 2010 ar trebui să adunaţi roadele eforturilor ultimilor ani. Şansa ar trebui să apară ca rezultat al investiţiilor de până acum sau ca urmare a publicităţii pe care v-aţi făcut-o şi care atrage oameni şi conjuncturi ce vă pot afirma fără să mai depuneţi efort. Pentru că 2010 îşi scutură polenul de pe petalele altora. Inclusiv de pe cele ale partenerului de viaţă, aflat într-un an al succesului financiar şi profesional.

Domeniul parteneriatelor rămâne ocupat de Neptun, plasat aici încă din 1998. Astrul indică tendinţa de a idealiza persoanele sau relaţiile, de a vedea în cei din jur mai mult partea frumoasă a firii lor sau preferând să credeţi în calităţile semenilor. Neptun predispune la frecvente dezamăgiri, nu pentru că oamenii nu ar fi fundamental buni, ci pentru că preferând o parte în detrimentul alteia din fiinţa umană, amputaţi întregul şi-i răpiţi şansa unităţii, a integrării zonelor sale de umbră.

2010 este, sub aspect profesional, un an al culegerii roadelor sau al reculurilor. Se bazează pe investiţiile în muncă de până acum, pe efortul de a avea colaborări importante care acum îşi pot arăta roadele. Totul este să rămâneţi în vizorul publicului. Jupiter în Peşti aduce protecţii prin partenerul de viaţă sau asociaţi şi prieteni. Favorurile depind direct
de impresia pe care aţi lăsat-o celor din jur.

Destinul plasat tot anul în zona îngrijirii, vă sugerează să fiţi cu ochii pe sănătatea voastră pentru că acum este un timp prielnic pentru însănătoşire.

Fecioară
Anul 2010 are toate motivele să fie generos cu voi, mai ales sub aspect relaţional/social, motivaţional şi financiar. Chiar dacă începutul anului este mai anevoios, lucru ce vă va solicita mai multă răbdare, prudenţă, detaşare, insistenţă şi consecvenţă, eforturile vă vor fi răsplătite.

Cu Jupiter în zona relaţiilor şi Destinul în zona iubirii, aţi putea fi marii favoriţi ai anului 2010. Cei care au probleme conjugale pot deveni extrem de orientaţi spre un divorţ. În schimb, celibatarii şi celibatarele pot întâlni marele suflet de care să se îndrăgostească.

Cu acest an se conturează o nouă epocă financiară. Aşezarea pe un alt nivel se face până în toamna lui 2012. Saturn este planeta ce marchează un nou mod de a procura şi cheltui proprii bani.

Marte are intervenţii ferme, rapide, surprinzătoare, ascuţite şi dureroase în ceea ce priveşte sănătatea. În timpul retrogradării sale, sunt posibile crize ce lasă puţin loc de alegere sau negociere – imunitatea poate slăbi mult, vitalitatea este scăzută. Problemele de natură hepatologică sau infecţioasă sunt de asemena posibile.

Balanţa
Indiferent ce vârstă aveţi acum, puteţi considera viaţa voastră, din 2010, ca înscriindu-se în alt culoar istoric decât tot ce aţi trăit până acum. Asta nu înseamnă că realizările de până acum sunt abandonate. Dimpotrivă, ele capătă o valoare mai profundă, pentru că înţelegerea voastră devine mai clară şi mai preocupată de a depista sensul lucrurilor.

În zona iubirii rămâne în continuare blândul şi misticul Neptun (consecvent iubirii din 1998 până la finalul lui 2011). Dragostea şi felul în care abordaţi viaţa sunt aproape pioase - înclinaţi spre protecţie, grijă pentru apropiaţi, susţinere, dorinţă de a le asigura celor dragi condiţii să se dezvolte, fiind o prezenţă discretă şi responsabilă.

Domeniul muncii este ocupat de expansivul Jupiter şi de energicul Uranus. Cei doi aştri indică o abordare mai creativă şi originală a problemelor profesionale dar şi a sarcinilor curente, inclusiv cele familial-administrative: vă plângeţi mai puţin şi doriţi mai mult să rezolvaţi lucrurile rapid, fără complicaţii inutile.
Cu Saturn în zodia voastră, trebuie să fiţi atenţi la toate aspectele vieţii voastre şi să trataţi extrem de serios toate domeniile importante ale vieţii – sănătatea fiind unul dintre ele.

Scorpion
Anul 2010 vă rezervă minunate surprize, atât în plan afectiv cât şi în cel profesional. Uranus va fi astrul care animă viaţa voastră profesională. Iar aventura se va dovedi palpitantă!â

Dar 2010 are un cuvânt important de spus şi în relaţiile sentimentale, prin plasarea fertilului Jupiter în Peşti, excelentă poziţie pentru părinţi. Din zona banilor, a plecat Pluto încă din 2008 aşa încât aţi scăpat de vechiul mod de a privi banii, un bun privilegiat, la care aţi tânjit mereu (fie că îi aveaţi fie că nu, mereu vi i-aţi dorit chiar dacă nu v-aţi mobilizat total să-i obţineţi sau să-i înmulţiţi). Pentru mulţi dintre voi grijile sau presiunile financiare dispar. Asta nu înseamnă că nu vă preocupă prosperitatea sau că nu v-o doriţi, ci că abordaţi problema banilor mai puţin pasional, mult mai realist. Ca o avanpremieră vă spun că perioada 2015-2017 va mai aduce un tranzit semnificativ în zona banilor, promiţând o mare prosperitate.

Sănătatea este un domeniu care vă va preocupă anul acesta. Mai ales pentru că o bună sănătate asigură frumuseţe şi farmec. Iar astrul frumuseţii, Venus, va retrograda în toamnă în zodia voastă, dându-vă posibilitatea să reflectaţi la echilibrul dintre frumuseţea interioară şi cea exterioară.

Săgetator
Anul 2010 vă ajută să prosperaţi material şi financiar (sigur, în contextul economic dat). Chiar dacă vă faceţi griji pentru bani (poate mai mult din cauza ambiţiei voastre mari de câştig şi doar în unele cazuri din pricina unor probleme financiare reale) sunteţi protejaţi şi stimulaţi astral să identificaţi sursele de finanţare.

Iubirea bate şi ea la uşă, dar îi atinge mai mult pe cei născuţi în primele zile ale zodiei. Ceilalţi va trebui să aşteptaţi până în 2011 pentru a fi săgetaţi de Cupidon.

Cariera se menţine pe linia stabilită în ultimii doi ani. Doar lunile de vară mai dau posibilitatea celor născuţi la finalul zodiei să îşi corecteze traseul profesional – în sensul creşterii stabilităţii şi a prestigiului în companie dar şi a onorariului pentru munca depusă.

În acest an corpul vostru are nevoie de mai multă odihnă şi deconectare. Zonele nevralgice pot să vă supere, puteţi fi mai sensibili decât altă dată la agresiunile mediului: meteosensibilitate, reacţii alergice mai puternice, intoleranţe, nevoie de somn, nelinişte şi agitaţie sufletească, probleme circulatorii şi locomotorii.

Capricorn
În 2010 iubirea se confundă cu prietenia. Chiar şi cuplurile consacrate sunt chemate să pună accent pe camaraderie. Şi aceasta are mari şanse să scoată multe perechi din blazare şi rutină. Iar cei singuri îşi pot descoperi coechipiera/ul tot prin intermediul prietenilor sau al relaţiilor sociale, al cercurilor unde întâlnesc oameni atraşi de aceleaşi pasiuni sau subiecte. Se pare că este foarte important acum nu să fiţi fascinaţi şi scoşi din rutină, ci să împărtăşiţi aceleaşi pasiuni cu persoanele cu care împărţiţi timpul, energia si gândurile voastre.

Cariera primeşte o infuzie puternică de energie şi susţinere din partea lui Saturn. Astrul este sobru şi responsabil de aceea cariera promite să îşi definească profilul. Ambiguităţile şi căutările încetează. Începe epoca fundamentării poziţiei sociale prin profesie, relaţii publice şi rol în colectivitate. Până la finalul anului 2012, menirea vă devine clară iar angajarea în împlinirea vieţii voastre este deplină.

Sub aspect financiar, anul 2010 are câteva momente de care e bine să profitaţi pentru a ocupa un loc cât mai bun în instituţia unde lucraţi dar şi în plan social.

Începutul de an poate fi mai tensionat sub aspectul sănătăţii. Unii dintre voi suportaţi consecinţele propriilor neglijenţe, alţii sunteţi de ajutor partenerului sau altor persoane apropiate care trec printr-o problemă de sănătate.

Vărsător
Vărsătorii temperamentali pot fi tentaţi să dinamiteze alianţe durabile din cauza exceselor de orgoliu şi a interpretării defectuoase a gesturilor celorlalţi. Alţii aşteaptă ca asociatul sau partenerul să facă primul pas, pretinzând mai multă implicare, ei înşişi aflându-se într-o stare de amorţeală ce are nevoie de un impuls extern. Toate aceste situaţii pun pe tapet problema curajului de a vă confrunta cu oamenii apropiaţi din viaţa voastră, pentru a clarifica raporturile de forţe. Ce vă interesează este să descoperiţi ce sentimente poartă pentru voi omul de lângă voi. Dorind să provocaţi un răspuns sau o reacţie ce se lasă aşteptate, riscaţi să presaţi prea mult, să insistaţi şi chiar să ameninţaţi.

Spaţiul carierei nu primeşte niciun tranzit major, dar zona banilor şi a colaborărilor, da. Unele proiecte
care anul trecut nu au avut fondurile necesare pentru a fi puse în practică, pot găsi acum subvenţiile necesare demarării lor.

Ultimii doi ani au adus numeroase atenţionări legate de sănătate. Chiar dacă nu v-aţi confruntat cu probleme grave. Saturn în Fecioară aduce din nou în atenţia voastră, în lunile de vară, probleme legate de dieta corectă, digestie, eliminarea toxinelor şi tranzit intestinal. Jupiter va ofera energie şi posibilitatea de a face sport şi a vă întări sau recupera condiţia fizică.

Peşti
Saturn plasat în zona conservării averii indică un an bun pentru a vă pune la adăpost rezervele financiare, pentru investiţii şi plata datoriilor. Dar indică şi o bună strategie de investiţii, răbdare în a aştepta roadele muncii sau ale economiei voastre. Protectorii voştri sunt mai puţin generoşi cu voi în acest an sau mai atenţi la eficienţa cu care le folosiţi generozitatea. Partenerul de viaţă pare
mai puţin spornic sau mai atent la cheltuielile voastre ori mai puţin dispus să vă susţină proiecte utopice.

Munca şi sănătatea sunt şi ele pe listă, obligându-vă să luaţi în calcul schimbări în programul
zilnic astfel încât să existe o mai mare ordine şi igienă în viaţa voastră.

Peştii ştiu să colaboreze spre siguranţa lor materială şi pentru menţinerea imaginii sociale. Vă veţi întreba probabil unde este pasiunea în 2010. Ei bine, pasiunea poate pigmenta puţin relaţiile personale dar în acest an accentele cad pe siguranţa materială a vieţii conjugale, cooperare şi imaginea publică a cuplului.

Horoscopul detaliat pe anul 2010 îl puteţi găsi pe www.horoscoptv.ro
DIN ACELASI DOMENIU
Romanii au 45 de zile sa-si inmatriculeze fara taxa masinile Euro 4 aduse pana in 31 decembrie România primeşte azilanţi din Asia Sefa OMS recunoaste ca inca nu s-a vaccinat impotriva gripei porcine Sindicaliştii din învăţământ sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a reduce posturile Introducerea sistemului de pensii pentru agricultori a fost amanata pentru 2011 70% dintre romani sustin ca lucrurile merg intr-o directie gresita, potrivit unui sondaj În Munţii Piatra Craiului şi Făgăraş a apărut pericolul de avalanşe Sondaj IRES: 90% dintre romani sustin ca tara merge intr-o directie gresita Costel Căşuneanu poate părăsi oraşul Oituz Cei 14 arestaţi din dosarul armelor de la Ciorogârla au atacat decizia luată de Tribunalul Bucureşti Poliţiştii harghiteni au reţinut opt permise de conducere din care cinci sunt false Procesul cuplului Ceauşescu, rememorat de procurorul Dan Voinea pentru Le Monde Cheltuielile pentru salariilor angajaţilor de la stat vor creşte cu 10% anul viitor Sindicalistii nu exclud noi proteste daca nu se platesc sporurile sau se reia concediul fortat Patronatele spun că alimentele se vor scumpi cu până la 50% În 2010 salariul minim va fi de 705 lei la stat şi 600 de lei la privat Alertă în Gara CFR din Sighetu Marmaţiei Dascălii au primit doar câte 130 lei din cei 100 euro pentru cărţi Fumatul pasiv provoaca 600.000 de decese pe an in lume Ancheta carnagiului din Banat este blocată de incompetenţă: ucigaşul învaţă pentru bacalaureat

Antonescu: Un motiv de suspendare este dacă Băsescu refuză premierul majorităţii



Nu este prima dată când preşedintele PNL a clarificat condiţiile de demarare a procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu. Pe 6 iunie, înainte de votarea în Parlament a moţiunii de cenzură iniţiată de PSD+PC şi susţinută şi de PNL, Crin Antonescu a explicat că, dacă moţiunea de cenzură ar trece şi s-ar forma o nouă majoritate care propune un premier, iar Traian Băsescu ar refuza să-l desemneze, aşa cum a făcut la sfârşitul anului trecut, atunci liberalii ar iniţia procedurile de suspendare.

"Dacă am avea o majoritate cu care să construim un Guvern şi un program de guvernare pe baza soluţiilor pe care noi le susţinem, i-am cere preşedintelui, cum am făcut-o şi toamna trecută, să desemneze un premier al acestei majorităţi. Dacă nu ar face-o şi ar face ca toamna trecută, ca împotriva unei majorităţi parlamentare să-şi impună voinţa, da, am iniţia procedurile de suspendare", a spus Antonescu, întrebat fiind care ar fi condiţiile specifice pentru ca liberalii să demareze procedurile de suspendare.

Preşedintele PNL a explicat şi motivele constituţionale ale unei posibile suspendări. "Dacă Traian Băsescu s-ar comporta într-un mod în care să încalce Constituţia, să nu respecte un principiu esenţial consfinţit în această Constituţie, şi anume că Guvernul României este învestit de Parlament, guvernează ţara în baza unui program de guvernare aprobat de Parlament şi este responsabil în faţa Parlamentului, dacă aceste principii fundamentale ar fi încălcate de preşedinte şi ar obstrucţiona guvernarea ţării, da (PNL ar demara procedurile de suspendare - n.r.)", a spus Antonescu.

Ponta : Nu Mai Flutur sa mintă Si Sa Nu Mai fure




Preşedintele PSD, Victor Ponta , o Sambata spus , întrebat cum comentează diferenţele Intre necesarul de fonduri anunţat , în contextul inundaţiilor , de Ministerul Dezvoltării ŞI cel anunţat de preşedintele CJ Suceava , Gheorghe Flutur ca AR trebui " sa Nu Mai mintă Si Sa Nu Mai fure " , potrivit Mediafax .

Ponta o Fost Prezent la Dorohoi , Sambata dimineaţă , pentru o împărţi sinistraţilor ajutoare DIN municipiu . El o Mai spus ca Nu ştie dacă bugetul VA putea acoperi pagubele , menţionând ca PSD sa preferat o aducă pe cont propriu la Dorohoi, ajutoare pentru sinistraţi .

Seful PSD a spus ca o Nu doreşte sa facă Politica version contextul în îngrijirea UNII AU Fost Oameni afectaţi de inundaţii , Dar un apreciat ca CEI " Cu obraz gros " trebuie sa facă Pas ONU în spate , prioritatea gasesc ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii .

Lideri ai Partidului Social Democrat ajuns UA , Sambata dimineaţă , la Dorohoi , în acelaşi perimetru Botoşani, au pair Tier adus 36 de tiruri ŞI camione de ajutoare pentru sinistraţi . Delegaţia formată DIN preşedintele PSD Victor Ponta , vicepreşedinţii Titus Corlăţean , Marean Vanghelie, Ecaterina Andronescu ŞI Gheorghe Nechita , Alături de liderii locali ai formaţiunii , au pair vizitat casele dărâmate de inundaţii , DIN MUNICIPIUL Dorohoi ŞI AU stat de vorbă Cu locuitorii acestora .

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie un ţinut sa facă o donaţie ŞI Financiară . " Opt miliarde vom da la Dorohoi , de la Consiliul Local , SI Către doua miliarde Hilişeu Horia . Este vorba Despre Solidaritate umană , oamenii aştia au pair nevoie de ajutor , Noi le întindem o mana ", un Vanghelie de declaraţii .

Ajutoarele Fost UA dona de Către Mai multe organizaţii PSD DIN Tara, printre îngrijire Arad, Argeş , Bistriţa-Năsăud , Buzău , Braşov , Dolj , Harghita , Maramureş, Teleorman , Timişoara, Vaslui, Vâlcea, Vrancea ŞI Bucureşti .

Pagubele estimare Produse de inundaţii pacta sunt la Aproape 250 de milioane de lei (circa 59 milioane de euro ), în condiţiile în îngrijire 3.480 de Fost UA caz afectate , Alte 250 s -au prăbuşit , IAR 31,4 km de Drumuri Naţionale se deterioreze pacta sunt , potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale ŞI Turismului ( MDRT ).

Pe de alta parte , preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur , un anunţat , Vineri, ca valoarea pagubelor provocate de inundaţii în acelaşi perimetru version Suceava se ridică la 65 de milioane de euro , gasesc afectate 90 de localităţi , menţionând ca la acestea se Adauga 50 de milioane de euro necesare urgente pentru închiderea unor breşe .

Flutur o spus , Intr -o Conferinta de Presa , CA, în cadrul Comitetului Judetean pentru situaţii de urgenţă o Fost prezentată o Evaluare pagubelor o estimare pacta sunt de îngrijire la 65 de milioane de euro , reprezentând SAU avarierea distrugerea Grava o Caselor , drumurilor , Cailor Ferate , ale societăţilor de utilităţi , la SE de îngrijire Adauga 50 de milioane de euro , bilităţile urgente necesare pentru îndiguiri SAU închiderea unor breşe DIN diguri .

Traian Basescu in jud. Neamt Presedintele, catre sinistrati: Trebuie dat TVA-ul inapoi jos... .................

Cum sărută zodiile

Berbec
Saruturile tale sunt rapide si pasionale, pline de placere si dorinta.

Taur
Saruturile tale dureaza; sunt deliberate, din suflet si pot sa tot dureze…

Gemeni
Saruturile tale sunt intrerupte de zambete, rasete sau observatii amuzante.

Rac
Saruturile tale sunt calde si tandre si nu vrei sa se opreasca.

Leu
Saruturile tale sunt salbatice, dezinhibate, cu muscaturi; dupa fiecare sarut, te astepti la aplauze.

Fecioara
Saruturile tale sunt atat de subtile si ordonate, incat iubitul/iubita le observa de-abia cand s-au terminat.

Balanta
Iti faci prea multe griji legate de respiratie pentru a te lasa captivat de sarut.

Scorpion
Sari peste sarut si treci direct la…ce ti-e mai la indemana.

Sagetator
Saruturile tale sunt pline de surprize, spontane, lasandu-l pe cel sarutat sa mai vrea.

Capricorn
Saruturile tale sunt momenten intense de destresare sublima.

Varsator
Saruturile tale sunt umede si dezordonate si ai tendinta sa tii ochii deschisi.

Pesti
Saruturile tale sunt amoroase, durabile si acompaniate de priviri fixe.

Horoscopul dragostei pentru Capricorn din 11 iulie 2010

Climatul cosmic poate insemna ca ai pierdut sensul unei relatii importante in ceea ce te priveste pe tine. Poate suna ca un dezastru dar de fapt se poate intoarce intr-o si mai mare apropiere intre voi si relatii mai adanci. Din anumite motive se poate ca sa ai o impresie gresita despre ultima dragoste dar descoperind eroarea se poate sa intelegi un adevar mai adanc: ca nimic nu va poate separa.

Cursul valutar BNR licitat in 9 iulie 2010

1 EURO = 4.2375 RON +0.0090 RON

1 USD = 3.3485 RON +0.0071 RON

1 EURO = 1.2655 USD 0 USD

Tot mai mulţi români merg la cumpărături în Bulgaria

In faţa creşterii preţurilor, românii se refugiază la cumpărături peste graniţă. Cei din zona de sud au ales Bulgaria, pentru că preţurile din magazinele de peste Dunăre sunt mai mici, iar hipermarketurile nu sunt aşa de aglomerate.

Tot mai mulţi români îşi fac cumpărăturile în Bulgaria. Între Bucureşti şi Ruse nu sunt decât 60 de kilometri. Şoseaua este aproape pustie, şi, cât ai zice peşte, eşti pe malurile Dunării. Drumul este bun iar trecerea punctului de frontieră nu durează mai mult de cinci minute. Apoi intri în Ruse, primul oraş bulgăresc întâlnit în cale.

Parcările hipermarketurilor din Ruse sunt pline de maşini din România. Există produse la care diferenţa chiar este semnificativă. De exemplu, în Ruse un kilogram de cotlet costă 14 lei, unul de salam 8 lei, zahărul costă 13 lei 5 kilograme, iar 4 kilograme de detergent costă 31 de lei.

În România aceste produse costă dublu. Un kilogram de cotlet e în jur de 18 lei, pentru un kilogram de salam plătim aproximativ 20 de lei, 5 kilograme
de zahăr ne costă în jur de 15 lei, iar 4 kilograme de detergent ne costă peste 50 de lei.

La bulgari sunt extrem de ieftine ouăle, 30 de bani bucata şi desigur, legumele, pentru că bulgarii sunt mari grădinari. Am găsit însă şi români mai puţin mulţumiţi.
DIN ACELASI DOMENIU

Românii, taxaţi de patru ori pentru aceeaşi autostradă

Şi cu drumuri proaste şi cu banii luaţi. Românii ar putea plăti din 2011 o taxă pentru a circula pe autostradă. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor, care a vehiculat şi o sumă de 3-4 euro pe 100 de kilometri. Noua taxă va fi însă al patrulea bir impus românilor pentru aceeaşi autostradă, după rovinietă, taxa din combustibili şi impozitul la buget. Mai mult, taxă percepută la noi ar fi mai mare decât cea din alte ţări europen.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, miercuri, la Calafat, că, începând din vara anului 2011, şoferii vor trebui să plătească o taxă pentru a putea circula pe autostrăzile din România, precizând că taxele vor fi "modice", de 3 - 4 euro pentru 100 km.

Berceanu a precizat că măsura vine ca o solicitare din partea Comisiei Europene, care vrea să se asigure că, după ce au fost construite cu fonduri europene, autostrăzile din România vor fi şi întreţinute ca alte artere din Uniunea Europeană.

"Noi va trebui să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privind taxarea pe autostrăzi şi nu atât taxarea, ci, dacă vreţi, sumele de unde vor proveni bani pentru întreţinerea autostrăzilor. Deci, ideea este că contribuabilii europeni dau nişte bani să ne facă nişte autostrăzi în România, dar doresc să fie siguri că, în momentul în care autostrăzile sunt gata, ele vor fi întreţinute ca în Uniunea Europeană", a declarat Berceanu.

Paradoxul românesc: Autostrăzi mai proaste, taxe mai mari

Ministrul Transporturilor a vehiculat ca posibilă taxă pe autostradă suma ''modică'' de 3-4 euro. Dacă luăm însă în considerare taxele percepute în alte ţări europene, dar şi calitatea lucrărilor din aceste ţări comparativ cu drumurile din România, taxa lui Radu Berceanu nu mai este deloc ''modică''.

Astfel, în Polonia o singură autostradă este taxabilă, respectiv A4, iar taxa percepută este de doar 2 euro. De asemenea, în Slovenia taxa de austostradă este de aproximativ 3 euro, pentru fiecare secţiune. În Grecia taxa variază între 2 şi 4 euro/100 km.

Mai scump este în Italia şi Franţa, unde pentru o sută de kilometri parcurşi pe autostradă trebuie să plăteşti aproximativ 5 euro. Şi Spania percepe 8 euro pe suta de kilometri, însă oferă şi alternative gratuite, o mare parte dintre autostrăzile spaniole fiind scutite de taxă.

În plus, spre deosebire de autostrăzile româneşti, cele din ţările europene menţionate au o calitate superioară, lucru recunoscut de altfel şi de reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

''La capitolul autostrăzi nu suntem la nivelul altor ţări europene, e adevărat. Dar în momentul în care autostrăzile vor fi finalizate, utilizatorii ei vor trebui să plătească. Deocamdată se caută o taxă rezonabilă, nici mică, nici mare, să se poată întreţine autostrada'', a declarat pentru REALITATEA.NET, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Dorina Tiron.

Patru taxe pentru aceeaşi autostradă

Introducând taxa de autostradă, statul român va lua bani de la români de patru ori pentru acelaşi kilometru de autostradă. Astfel, această taxă se adaugă rovinietei, introdusă tot pentru întreţinerea dumurilor. De asemenea, acciza la carburant ajunge la bugetul de stat, de unde ulterior CNADNR primeşte fonduri pentru întreţinerea drumurilor şi investiţii. Dacă la asta adăugăm şi fondurile de la bugetul de stat (adică tot din banii românilor), alocate pentru realizarea autostrăzii, ajungem la patru taxe pentru o autostradă. Astfel, autostrăzile pe care se va introduce noua taxă au fost realizate cu fonduri UE, dar şi cu bani de la bugetul de stat.

Întrebată dacă în urma introducerii noii taxe, şoferii vor fi scutiţi de rovinietă, Dorina Tiron a răspuns: "Şi drumurile naţionale cu ce le întreţinem?''.

De altfel, menţinerea rovinietei şi a noii taxe pentru acelaşi sector de drum contravine legislaţiei europene. Directivele europene nu permit aplicarea vinietei pe şosele concomitent cu taxe pe autostradă, regula fiind taxarea clasei superioare de drum. Practic, românii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între un sistem de taxare a autostrăzilor bazat pe timp precum vinieta, adoptat de Cehia sau Austria, sau bazat pe distanţa parcursă, cum este în Franţa, Italia sau Spania.

''Nu vom încălca directivele europene. Vom vedea atunci cum se va proceda'', a spus directorul CNADNR.

Transportatorii: Noua taxă ar fi o povară inutilă

Reprezetanţii transportatorilor susţin că introducerea noii taxe nu este decât o nouă povară inutilă pe umerii românilor.

''Dacă ar fi 3,4 sau 5 euro pe o sută de kilometri, dar am avea 1.000 de km de autostradă, ar fi ideal, iar transportatorii ar accepta. Am avea consum mai mic, timpul petrecut în trafic ar fi redus, iar riscul de accident mai mic. Dar în condiţiile de acum, mi se pare o povară în plus, inutilă'', a declarat pentru REALITATEA.NET, Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România.

Taxa va fi instituită pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, pe A2 şi pe toate cele care vor fi realizate pe culoarul 4 Paneuropean. Culoarul 4 Paneuropean se întinde de la Nădlac - Arad - Timişoara - Sibiu - Piteşti - Bucureşti - Constanţa şi se încheie cu centura Constanţa

vineri, 2 iulie 2010

No, asta da concediu cu aventuri

Sorella. Vine din Jermanica să asiste la mormântarea nunta mea. Doi prunci în dotare, başca soţ neamţ arian pur. Tu, sorella, vii? Ca e gata socoteala, m-o cerut de nevast! Bă, fratello! Vin, plm.

Şi pe drum către aeroportul din Dortmund sau Dusseldorf, ca tot timpul le încurc, li se strică pedala la acceleraţie: maşina mergea cu maxim 60 la oră, şi toată trepida. Abia ajunge familia nemţească la aeroport la timp.

Şi sorella s-o gândit că mi-ar prinde foarte bine să-mi aducă nişte oale, să aibă muierea gropărească ce sparge de capurile mele când vin noaptea atât parfumat, cât şi abţiguit; aşa că la aeroport, pentru bagajul extra, wizzairii au uşurat-o de vreo 300 oiro. Care sunt bani buni, cam oriunde te-ai afla pe Terra. Corect?

Continuăăăm.

Ajung oamenii în Cluj, eu le încredinţez, cu inima strânsă, furia vişinie – să se care de la aeroport la Sibiu, la părinţii gropăreşti. Neamţul meu e un finuţ, care a condus multe maşini la viaţa lui; dar când am încercat să îi explic că la Dacie trebe să îi dai un pumn în freză ca să meargă faza scurtă, o râs: eu ştie tot, dracă cumnatul meu, eu condus Dacie când tu fluierat la gajici din triciclet! Binieeee… zice Groparu.

Peste o oră, mă sună sorella din Aiud: bă! unde-i talonul de la Dacie? La mine, zic; am uitat să vi-l dau! Fain, zice sor-mea. Că amu lom amendă că meream cu farurile stinse, că nu ştiam că în România aşa se circulă; şi pe lângă asta nu avem nici actele maşinii!

După un sejur la Sibiu, porneşte familia mare către Cluj; şi se rătăcesc urât de tot, în urbe. Şi venind ei încoace, într-un final, reuşesc să ajungă să ne întâlnim, după mai multe înjurături adresate în trafic unor şoferi de altă etnie decât cea germană. Şi trimiţându-i eu pe ei să se cazeze, le pică toba la maşină! De data asta la Opelul Corsa al Gropăroilor, care sunt ei părinţii gropăreşti. Că o trebuit cumnatul să lege toba cu cureaua lui de la pantalonii de la costum, şi toată nunta mea şi-o tras budigăii să nu-i pice, deci canci dansuri şi iolariohoho.

Şi la nuntă cumnatul şi-a pătat costumul cu ceară de la lumânări; şi când au plecat de la nuntă, în plină noapte, iar s-au rătăcit, şi a durat o oră jumate să găsească cazarea, deşi se afla la 4 minute 20 secunde distanţă. Că nu s-o îndurat să mă sune pe mine de pe roaming.

Na!

Internetul: între reciprocitate şi solidaritate

S-a vorbit mult în ultiuma vreme despre reciprocitate…

friends

Reciprocitatea există şi ar trebui să existe, iar uneori e de-a dreptul surpinzătoare. Acum câteva săptămâni, după ce alergasem după mijlocul de transport în comun, am primit un bilet de tramvai de la o persoană care tocmai cobora, împreună cu mesajul: uite, s-ar putea să fie control. Dacă nu m-aş fi ţinut de bară în momentul ăla aş fi căzut pe spate. M-a minunat gestul. Era absolut gratuit. Două zile mai târziu făceam acelaşi lucru. Sentimentul a fost grozav.

Revenim. Reciprocitatea are cîteva limite bine definite, şi sunt impuse de capacitatea unei persoane a interacţiona. IRL cunoşti în jur de 250 de persoane şi interacţionezi cu 150, din care cu poate 30 frecvent, 4-5 din aceşti fiindu-ţi prieteni. Numărul maxim de persoane cu care poţi menţine relaţii sociale este de aproximativ 150, asta conform legii lui Dunbar.

În online potenţialul de cunoscuţi este nelimitat (bine, are o limită, dar e mare – 3 miliarde), dar capacitatea ta de a interacţiona nu creşte cu mult, deşi putem presupune că interacţionezi mult mai superficial decât în viaţa reală. Bine, poţi face schimb de Gift-uri sau cadouri (aniversare) pe Facebook cu câteva sute de oameni, dar să interacţionezi constant cu sute de oameni este greu, dacă nu imposibil.

Ce mai înseamnă ospitalitatea în ziua de azi?

Bucuroşi de oaspeţi? Bucuroşi, bucuroşi!

Vin Serbările Timişoreana în weekend şi în Timişoara e rost de bere şi mici. Bere şi mici pentru cei care … respectă tradiţia.

Plecând de la ideea că ospitalitatea nu se învaţă, ci se transmite mai departe din generaţie in generaţie (mamă, cât de mişto sună fraza), Timişoreana continuă tradiţia (hehe) şi vine cu o idee uber-mişto: un concurs mic despre ospitalitate (cu premii în bere şi mici).

Ospitalitatea ca principiu, ospitalitatea ca valoare socială modernă, ospitalitatea ca tradiţie.
Aici concursul

Cei mai inspiraţi oameni (de preferat din Timişoara) care scriu despre ospitalitate sunt primiţi în cel mai ospitalier mod de Timişoreana: cu mici şi bere. Pa-Bam!

Câte 3 beri şi 6 mici pentru (fiecare dintre) cei 5 caştigători. 5 că e număr mişto şi-mi place mie. Căştigătorii sunt aleşi de mine plus un meşteşugar de-al lor.

Musai peste 18 ani toţi. Parolă de acces: O bere cu tradiţie se bea cumpătat (adică nu foarte-foarte).

Termen limită vineri pe la prânz. Trackbackuri si/sau comentarii la postul asta ca sa putem urmări… tradiţia :)
UPDATE: câştigătorii

aici

Deci alte detalii despre Serbările Timişoreana aici.